FOTO Golul lui Cristea pe care steliștii nu-l vor uita prea curând!** REACȚIA lui Tănase când a aflat că ar putea fi coleg cu „Prințul”

Redactor:
Cosmin Boghiu
FOTO Golul lui Cristea pe care steliștii nu-l vor uita prea curând!** REACȚIA lui Tănase când a aflat că ar putea fi coleg cu
  • Publicat:
  • Actualizat:

Așa cum ProSport a anunțat în EXCLUSIVITATE în ediția tipărită de marți, Gigi Becali s-a decis asupra mijlocașului pe care îl vrea la Steaua din iarnă. Este vorba despre ex-dinamovistul Adrian Cristea, actualmente la „U” Cluj.

Jucătorii grupării roș-albastre s-au declarat încântați de această ipoteză, primul care și-a exprimat părerea în acest sens fiind omul momentului de la Steaua, Cristi Tănase. Acesta și-ar dori să fie coleg la Steaua cu Adrian Cristea, chiar dacă actualul jucător al formației Universitatea Cluj a evoluat în trecut la rivala Dinamo.

„E un jucător valoros care ar putea să joace la orice echipă mare din România. Cred că m-aș înțelege bine cu el pe teren, asta rămâne de văzut. Cred că îl vor primi bine și suporterii pentru că el chiar este un fotbalist valoros”, a declarat Cristian Tănase.

Adrian Cristea a marcat recent împotriva Stelei, chiar când se îmbrăca tricoul rivalei de moarte, Dinamo. În sezonul trecut, pe 17 octombrie, Dinamo a învins Steaua cu 2-1 în Ștefan cel Mare prin golurile reușite din penalty de Cristea și Niculae. Pentru roș-albaștri deschisese scorul Bogdan Stancu.

În tricoul lui Dinamo, Cristea a mai înscris un singur gol împotriva Stelei, tot în Ștefan cel Mare. Se întâmpla în sezonul 2008-2009, iar meciul s-a terminat la egalitate, 1-1.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar că e jeg'
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar că e jeg'
Transformarea radicală a lui Iker Casillas! Cum a apărut de ziua lui: ”Niciodată nu am fost mai bine”
Transformarea radicală a lui Iker Casillas! Cum a apărut de ziua lui: ”Niciodată nu am fost mai bine”
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
Vremea 21 mai - 17 iunie 2024. Urmează temperaturi de 30 de grade Celsius, dar şi fenomene meteo extreme
Vremea 21 mai - 17 iunie 2024. Urmează temperaturi de 30 de grade Celsius, dar şi fenomene meteo extreme
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
Fosta iubită a Prinţişorului Craiovei trăieşte clipe de senzaţie într-o vacanţă de lux: Pentru totdeauna îndrăgostită
Fosta iubită a Prinţişorului Craiovei trăieşte clipe de senzaţie într-o vacanţă de lux: Pentru totdeauna îndrăgostită
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Se verifică banii românilor. Ordinul care se va aplica în toată România
Se verifică banii românilor. Ordinul care se va aplica în toată România
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Suspecții de serviciu în cazul morții bizare a lui Ebrahim Raisi, președintele Iranului
Suspecții de serviciu în cazul morții bizare a lui Ebrahim Raisi, președintele Iranului
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×